CÂND ALERGI ÎN CERC

Ne plângem de milă din orice. Am răcit, n-avem chef, n-avem bani, niciodată n-avem bani. Avem dulapuri supraaglomerate, dar niciodată nimic de purtat. Ne îndepărtăm, optăm spre variantele simple, îmbrățișăm negația, alegem superficialitatea.

Ne izbim ca demenții unii de ceilalți când coborâm din autobuz ca nu cumva să se termine timpul chiar acum, în momentul ăsta și să rămânem captivi în conservele pe patru roți. Nu ne cerem scuze. Alergăm în direcții diferite cu plase de nailon în mână, înfofoliți în eșarfe și paltoane de parcă ne e teamă să acceptăm trecerea-n anotimpul cald.

Suntem o junglă de bipezi indispuși. Ne speriem când nu e cazul. Ne facem griji din cele mai minore chestiuni. Suntem grăbiți, n-avem timp, niciodată n-avem timp. Am eliminat cuvântul răbdare din DEX.

Alergăm la job-urile noastre, muncim mecanic, acuzăm sistemul, dar nu schimbăm mare lucru. După masă căscăm în săli de curs, facem liste și stăm la cozi în hipermarketuri, ajungem acasă, punem la încărcat două telefoane, un Iphone și o tabletă, ne încurcăm în cabluri și butoane, înghițim o felie în timp ce uploadăm statusuri pe Facebook și în noul slang așa trăim.

Ne vedem prietenii pixelați, le-am uitat vocea de când comunicăm prin comentarii și ne facem complimente apăsând un like. Stingem veoiza, nu mai facem dragoste, nu mai povestim cum ne-a mers azi. Și dimineață o luăm de la capăt.