NE-AU ÎNVĂȚAT

Ne-au învățat de mici să ducem mâna la gură când tușim, să ne uităm în stânga și-n dreapta înainte de a traversa, să ne grăbim c-un săru’mâna ori de câte ori ne ciocnim de tanti Nuți pe scară.

Ne-au antrenat să ne trezim cu noaptea-n cap, să frecventăm școli la ore interzis de matinale, să nu întoarcem vorba, să facem cruci în fața bisericilor.

Să ne scoatem pantofii la ușă, să cedăm locul în autobuz și să stăm neclintiți pe scaunul frizerului. Mâinile să fie curate, unghiuțele tăiate, ciocolata neautorizată înainte de masă.

Ne-au învățat că dacă-i început de propoziție scriem cu majusculă, că în dreapta ținem creionul și pe mâna stângă purtăm ceasul. Ne-au tăiat etichetele bluzelor ce ne zgâriau gâtul și ne-au șoptit că e rușine să arătăm cu degetul pe stradă. Ne-au tot repetat că unu + unu fac doi și ne-au lăsat să creștem. Și-am crescut așa. Mari și frumoși. Ne-au intrat toate în reflex, ne-au venit natural.

 Am gândit nu și-am răspuns da de frică să nu ne întoarcă mama o palmă, să nu ne scadă dirigu’ un punct la purtare sau să nu ne luăm zece ture de stadion de la antrenor.

Dar nu ne-a spus nimeni de mici că odată ce ești mare nu mai poți face cale întoarsă spre copilărie. Nu ne-au avertizat că prietenii din fața blocului se mută care încotro. Măcar un cod galben, de bun simț, puteau semnala. Nu ne-a zis nimeni că la o anumită vârstă din două cifre ne pierdem imunitatea și ne îmbolnăvim de iubire, la fel cum nu ne-au zis că-n farmacii n-o să găsim vreodată pastile să amelioreze boala. Și suntem gata mari. Și bolnăviori. Ne îmbrăcăm scuturile, dar pornim la luptă cu un handicap. Unele bătălii le vom câștiga, altele ne vor face paf – unii adversari vin la luptă în doi. Și ce face o pasăre cu o singură aripă în mijlocul a doi porumbei? Mai mult sare decât zboară.

CLICK MAI JOS PENTRU VARIANTA AUDIO:)