FLASHBACKS

Cât încă ne mai scriem la mulți ani e bine. După ce sărim și peste aniversări, e cam gata. Toată prietenia. Ne rezumăm la îndesat amintiri în cutii mari sau mici, în toată inima sau doar în vârful ei – depinde cât de intens a fost ce-a fost.

Nu pornești la drum cu prieteni din oficiu, într-un caz fericit îi ai pe mami și tati, restul se prind de tine când, cum. În călătoria ta mai uiți câte-un camarad în vreo stație, unii urcă, alții coboară, pentru unii e prea mult și sar din mers. După o vreme, oameni care-ai crezut c-o să fie cu tine întotdeauna n-o să mai fie. Pentru că întotdeauna înseamnă așa de mult timp.

De la aceeași singură linguriță în 5 cafele dimineața ajungi acum la un ”hei, ce mai faci?” pe stradă și nici nu stai să chiar aștepți răspuns. Te salvează jobul, ”știi, trebuie să ajung…mă bucur că te-am văzut”.

Mă bucur că te-am văzut, mai știi cum ne vedeam seara, dimineața, noaptea, ziua? Ce mai faci, mai știi când făceam totul împreună?  La mulți ani, e primul an fără mine lângă tine. Fără tine lângă mine. Și  lumea încă se învârte.