CITIM O CAFEA ÎMPREUNĂ?

”Când bem o cafea? Ieși la o cafea? Dăm o cafă? Poate ne vedem și noi la o cafea”…toată istoria începe c-o gură de cafea.

Irezistibilele aventuri, marile iubiri, dureroasele despărțiri, dulci-amăruile revederi, chiulurile de la română, pauzele de muncă și momentele de lene…toate se întâmplă la o cafea. Aproape că nici nu mai bem cafea să ne alunge somnul, când ajungem la 5-6 căni pe zi e semn c-o bem să ascultăm pe cineva sau să fim ascultați. E magie acolo. Ceva supranatural se întâmplă. Între o ceașcă pictată de ruj și una învăluită de fum de țigară se înfiripă ceva: o poveste de dragoste, un proiect promițător, o temă la mate copiată din caietul ei, un râs în hohote, câteva lacrimi discrete, un inel pe deget, un moment de tăcere cât o mie de cuvinte.

Ceri o cafea, ceri un pic de timp pentru sufletul tău. Ceri să vezi o față dragă, să scapi de enervantele stări ce le-ai tot îndesat în tine, ceri o pauză de respiro, o terasă cu soare, o bucătărie cu ibric pe aragaz sau un separeu cu lumină pală.

Nu știu dac-ai observat, dar e ceva special și-n ultima gură de cafea. De-aia nici nu prea dau bucuros din cafeaua mea. ”Pot să iau o gură?”…păi poți și nu prea. Dacă iei chiar ultima gură, ultimul strop și închei tot? Știu, sunt al naibii de buni, dulci și gustoși ultimii mililitri din ceașcă, dar odată sorbiți vine gustul amar al sfârșitului de poveste. Că asta e, în fapt, cafeaua. O poveste. Monolog când o bei de unul singur în pijama, idilă când sunteți doi, un adevărat roman când tava e plină.

Turcească la nisip, ness instant, dulce, amară, caldă, rece, cu model…avem de toate felurile. Tu ai poveștile?