PALATUL PALATELOR

Am o vorbă eu. Când merge Dia la cineva în vizită cu soacră-sa și se plictisește, îi dau mesaj și-o întreb ”au fain în casă”? Mai râdem. Da’ știi unde bat, nu? La fazele alea de când eram mici și mergeam la colegi, sanchi, să ne facem temele împreună și oftam dup-aia că ”ce fain are Andreea în casă” sau că ”maică-sa o lasă să-și lipească poze pe pereți”. La noi era proaspăt zugravit în alb. Nici păianjenul n-avea voie să-și lase pânza, ești nebun? Ce poze lipite?! Ve’ că poate o încasezi.

Cred că ai o casă frumoasă. Cu flori în vază, draperii la geamuri și parchet laminat. Frumos ți-ai amenajat, îmi place. De bun gust. Dacă am fi pe Facebook ți-aș da și like și share. Să vadă lumea ce te-ai ajuns. Ba nu, da’ așa să se inspire:)

Da’ zi-mi un pic…cu casa cealaltă cum stai? Ce mai schimbi iar la ea? Ți s-a pus cumva pata s-o vopsești din blondă-n brunetă? La etaj toate bune? Sună-mă dacă vrei să te-ajut la cărat. Cunosc pe cineva. Poate-ți trimit un zâmbet de la mine să-l agăți sub nas. Vezi cum se potrivește la tine. Dacă-ți place po’ să-l ții. Eu mi-am luat unul nou acum, de două zile. Nu, că așa pe exterior niciodată n-a arătat rău, ai tu fixurile tale, dar dacă mă-ntrebi pe mine – specialist în deco, construcția-i tare mișto. Și de durată. Cu igrasia știu că-i mai dificil, îți dă bătăi de cap, nu? Tu dimineața pictezi fain pe dinafară, obiceiuri migălești, vrei perfecțiune, dar seara deja-i umezeală între ziduri. Poate că și vopselele astea ce le folosești nu-s întotdeauna de cea mai bună calitate, uneori poate și-n grabă aplicate. N-ai chiar zilnic timp să te-ngrijești de casă cum s-ar cuveni, dar chiar și așa mai poți trăi încă ani buni aici. În CORPUL tău. Doar n-ai gândit că vorbesc despre casa de vacanță.

Casa Caselor. Sau Palatul Palatelor. Așa-l mai numesc eu pe corpul meu. Aici trăiesc 24 din 24: în casa asta mobilă. Așa mi-e de dragă. Nu-i cea mai frumoasă pe dinafară, o mai tencuiesc eu când am timp și monede, dar adevărul-adevărat că-i costisitoare. Eu mai mult de interior mă îngrijesc. Afară să fie măturat și preș curat, cât să vrea să intre omul la mine și-n rest înăuntru mi se cam duce o pătrime din salariu. Pe ceaiuri, filme, cărți, cafele, rugăciuni, idei rare, vibrații pozitive. Nu-i lucru ușor să-mi țin casa sub control, uneori îi mai rămân inimii datoare c-o îmbrățișare și sufletului c-un citat, dar nu-i bai, că ne știm de mult și mă mai trec pe caiet până la următorul soț. E bine la mine. Mai tot timpul. Cald, da’ aerisit. Aglomerație, da’ mai este loc.

Să deschizi un album cu poze, dacă vrei, bineînțeles. Să te uiți ce mică-ți era cochilia la doi ani și ce spațioasă s-a făcut acum la douăzeci. Sau treizeci, patruzeci, o sută. Să te uiți și-n oglindă, s-o vezi mai bine. Te las s-o privești în liniște. Mă duc în casă acum că vreau să schimb așternuturile. Bate-n geam dacă e ceva.