CUTIILE DE CARTON

Noi din octombrie tot cumpărăm de la Țiganu’. Că are deschis non-stop și că-i aici la doi pași de scara noastră și un pas de solar. Cumva, îi din familie. De ziua mea i-am și dus o felie de tort. În noiembrie. Și acum în martie m-am dus să-i cer felia înapoi. Nu știu care-i mai țigan dintre noi la faza asta. Cum tortul îl mâncase, i-am dat șansa să se revanșeze cu niște cutii de carton din depozit. Care mai de care mai mari să fie. Să-mi încapă 23 de ani de viață în ele.

În cutiile mari au încăput oalele, în alea mijlocii pantofii și-n alea mici toate pozele, biletele și nu-mă-uita-urile din sertare.  Hainele în trollere. E ușor amuzant, nu? Cum toată viața unui om încape în cutii de carton. Pe care le cară din nord în vest, de la bloc la casă, de la mare la munte, din Românica la căpșuni. Și poate mai simte o durere-n brațe când ridică ditamai cutiile, dar le lasă-n portbagaj curând și smiorcăiala-i trece. Durerile cu adevărat intense, bucuriile ce i-au tăiat respirația, emoțiile ce i-au dat tremurici, grijile ce nu l-au lăsat noaptea să închidă ochii nu încap în cutii. Pe astea omul le cară-n suflet. Din nord în vest, de la bloc la casă, de la mare la munte – sunt acolo tot timpul. Durerile, ameliorările, fericirile, viața ce n-a mai avut loc în cutii.

De la o adresă la alta se pierd o groază de lucruri. Și se adună altele de nicăieri. Habar n-ai. Și nici la 3 luni după ce te-ai instalat nu realizezi că geanta aia cu franjuri a rămas pe cuierul vechi, că bolul ăsta din care mănânci supa acum n-a fost niciodată-n setul tău și că puloverul pufos stă încă la uscat în baia de dinainte. Dovada că nici n-ai nevoie de-atâtea să fii fericit. Poți trăi lejer și numa’ cu ce ai deja. Și cu mai puțin de-atât.

Ce nu se pierde niciodată e bagajul interior. Cu ăla te bagi seara-n pat și tot cu ăla te duci dimineața la serviciu. Cu regretul anilor ce-au trecut, dacă nu regreți nimic, te rog, mai întreabă-te o dată, cu fericirea c-ai văzut și azi lumina zilei, cu mulțumirea că șeful te-a felicitat, cu nemulțumirea că nu te-a promovat, cu suspinul primei iubiri și grija celei de-a doua, cu tristețea unui bunic îngropat și cu emoția unui nou-venit pe lume. Cu dorul de prieteni și lehamitea de pupincuriști. Cu visele tale de tot felul de dimensiuni. Cu astea te tot duci. Până-n Rai și-n al șaptelea cer.

Schimb mâine cartierul.

________________________________________

Publicat de Nekta ♥.