NECTARINE

Ori de câte ori mă prinde noaptea pe-afară, mi se face frig și mă grăbesc acasă, să mă bag în halat și să iau un paracetamol, deși aș prefera să mă grăbesc spre ”acasă la tine”, să mă bag la tine-n scară și să te iau pe tine în brațe. Am început să beau ceai. Ceaiuri. Tot felul. De mentă să mă răcorească, de mușețel să mă liniștească, de caise pentru aromă. Să mă corcesc. Să mă-nrudesc. Câte nectarine cu iz de caise a avut ocazia să deguste gurmandul din tine ? Nu foarte multe, presupun. Mi se pare că ți-e un pic frică. Tentația e mare, fructul e bun, zemos, gustos și sățios, nu îngrașă, tonifică chiar, deci prețul lui e piperat, direct proporțional cu calitatea și miraculoasele lui efecte.

Ești prost? Te tot uiți la mine ca la nu-știu-ce. Mă întorci pe toate părțile. Mă atingi, sunt fină, sunt nectarină. Mă înroșești, mă coci, mă îndulcești. Mă guști un pic. Ți-e frică să mă-ncepi și ți-e târșeală să mă termini. Iei înghițituri mici. Seara, ca desert după cină sau dimineața, ca leac la mahmureală. Mă uiți pe raftul de sus. Mai cad când cauți grăbit altceva. Mă mai coc dacă reușesc să mă rostogolesc până spre geamul cu soare. Mă mai stropșesc. Mă mai stric. Mă mai muți în frigider și mă dor mușcăturile. Și mi-e și frig acolo. Mie, ori de câte ori îmi e frig, mă grăbesc acasă, unde-i cald, deși aș încerca și-alt domiciliu. Din când în când. Că nu prea mai am paracetamoale.

___________________________

Scris de Nekta ♥.