Pe toate prietenele mele de-o vârstă cu mine le cheamă Alina sau Andreea. Și Ioana, vai, cum era să uit. Și Ioana. Ca pe mine. Generația mea a avut în clasă vreo două Andree, două Mădăline, trei Ioane, câteva Aline să ne-aline inima și ceva Diane, da, și Diane au fost. Să fie.
La Sf. Ioan era cel mai mișto, ne aliniam toate trei în fața tablei cu pungile de Sugus în brațe, așteptam să lălăie colegii ”lamulțeeeean” și după aia ne băgam printre rânduri la împărțit. Trei Ioane, trei rânduri de bănci. Ioana Andreea Duma începea cu rândul de la ușă, Ioana Mărgi cu rândul de la mijloc și Ioana Hățăgan cu rândul de la geam. Ghici care-s eu acum!
Mai era o modă, de Mâț lansată, să dai doamnei învățătoare o ciocolată întreagă, nu bomboane sau caramele. Asta nu o înțelegeam, ba chiar mă enerva faza, de ce doamna învățătoare trebuia să primească un tratament mai special ca ceilalți copii? Oricum tot note mici dădea dacă nu știam și note mari dacă scriam bine. Deci șpăguța nu funcționa în a IV-a A. Încercați în B sau cel mai sigur în C! 🙂
Copiii ne pupau, ne felicitau, abia așteptam să mă pupe băiatul de care-mi plăcea, măcar așa o dată, de două ori pe an, la ocazii speciale. Ne simțeam foarte cool pe 7 ianuarie, cred că era singura zi în care le permiteam să-mi spună Ioana, în rest nu răspundeam decât la Jessy și mai târziu la Marizza, făceam istericale dacă nu respectau nicknameurile. Urâtă companie trebe c-am fost.
Între timp am crescut, pe fetele de-o vârstă cu mine le cheamă tot așa, pe mine mă cheamă Nekta și nu răspund la Ioana decât dacă e 7 ianuarie și e treabă de primit cadouri sau tort. Pe fetițele de azi le cheamă pe toate Alessia, Alexia sau Alessandra, dacă greșești un ”s” ești nașpa, iar zilele de naștere se țin cu un meniu mai bogat decât Sugus la kil. Nu spun asta dezaprobator, o spun așa cum este, cum se schimbă o poveste.
A fost moda pantalonilor trapezi și a frizurilor cu țepi, acum e moda colanților de piele și a coafurilor cu moț, samurai așa. A fost o vreme a Alinelor, Andreelor și Dianelor și-a venit o vreme a Alessiilor, Alexiilor și Alessandrelor. Au fost reuniuni de clasă cu Rafaga și Mentirosa și-au venit banchete cu Connect R și Vara Nu Dorm.
Abia aștept să trăiesc și moda următoare. Să aleg nume pentru viitorii mei copii și să port plastic în urechi dacă moda o cere. Dacă nu, ne adaptăm, combinăm, facem să fie bine. Abia aștept să mai trăiesc, în principiu. Orice.
Pentru că ”toate au fost la timpul lor ceva exagerat, anii au trecut în zbor și lumea le-a uitat. Da, da. Nu, nu…” 🙂
_______________________________
Mie luna MAI imi aduce mereu aminte de copilarie… erau ultimele saptamani de scoala, stateam pe-afara pana tarziu, jucandu-ne toate jocurile copilariei pe care nu le mai jucasem de-un an cat iarna ne tinuse in casa… mergeam la „furat” corcoduse si dude, flori de liliac de al carui parfum nu ma saturam niciodata, iar in preajma zilei mele de nastere infloreau si castanii…sunt multi pe strada pe care am stat eu… imi placea sa-i privesc pe toti de la etajul 5 asa aliniati, batrani dar plini de vigoare, care mai de care incarcati de flori.. dincolo de ei, incepea cartierul de case… iar in spatele lor..dealurile si muntii Buzaului peste care se lasau cele mai frumoase apusuri.. ahh… da, sunt nostalgica rau dupa zilele alea ❤
ApreciazăApreciază
atunci mai amintește-ți cu drag și dor încă vreo 3 zile…că vine Iunie peste noi! 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă tot e vorba de nume… Întotdeauna mi-au plăcut fetele a căror nume începe cu A. Mi-am dat seama când am tras concluzia. Chiar nu știu de ce… 🙂
ApreciazăApreciază
Săraca de mine, nu mă încadrez 🙂
ApreciazăApreciază
Cum nu te incadrezi? Ioana- ADRIANA !
ApreciazăApreciază
La ce folos? 🙂 Salut, salut, mergem mai departe…
ApreciazăApreciază
Și mai e moda Maye-lor. Și să nu uităm de Sophia. Cu ph, că altfel pune bot mămica. Un’ te uiți mai vezi o Maya. Și dacă-i băiat îi dăm cu Luca și Petru că-i la modă.
ApreciazăApreciază