BAZINUL

Am visat azi-noapte un bazin gonflabil maaaaare, instalat pe iarba verde de-acasă de la Blăjel, în care mă bălăceam și-n spatele meu doi tipi, nu-i știu în viața reală, făceau grătar pe-un grill foarte șmecher. M-am trezit că-mi tot suna telefonul, ba mesaj de la mami, ba un apel pierdut de la nuș’ ce număr, ba prima alarmă. Zic: „no frate, ce păcat că nu-i real”, dezactivez toate alarmele și sar în duș, dacă bazin n-am. Îmi aduc aminte de copilărie toată jumătatea de oră sub duș. Au, au, au facturaaa la apă!

Soni avea întotdeauna cele mai faine jucării, jocuri și haine. Soni e verișoara mea, mai mică decât mine și mai mare decât soră-sa, Paula, care a apărut în familion un pic mai târziu. Dar la început am fost doar noi două: Ionuța și Sonia. Doar buna o mai alinta Samsonia, când avea ocazia. Râdeam de ne prăpădeam, Soni încă așa cu capul pe spate, genunchii îndoiți, dând din mâini ca o focă. Exact cum râde și acum. Fără oprire, o nebună 🙂 Toate vacanțele de vară ni le petreceam împreună și ne cățăram prin merii din livadă, mai mult Soni, că eu nu prea eram bună la educație fizică. Eu mă întindeam pe pătură, la umbra mărului și Soni tot striga: „ui ce sus m-am urcat dălălăi și lălălăi”. Așa vorbea ea. Nu ne jucam în fiecare zi aceeași chestie, într-o zi mergeam în livadă, în alta ne dădeam cu bicicletele, trăznească, fără roți ajutătoare eu nu mă puteam deplasa nici până la poartă, dar Sonia, cu 4 ani mai mică decât mine făcea ture fără probleme pe bicicleta lui taică-so până-n capăt de sat, la Ioniță după apă minerală și-napoi. În alte zile ne jucam de-a vecinele, avea Soni o grămadăăăă de văsuțe, tot de-alea din străinătate, le întindeam pe scări sau în garaj și vreo 2 ore ne lua numai amenajatul locuinței, ce să mai vorbim de jocul în sine, începea dimineața și se sfârșea noaptea târziu, când ne punea Grați să ne spălăm tălpile și abia apoi să intrăm în casă pe covor.

Printre cele mai tari „jucării” ale lui Soni s-a numărat un casetofon mov, funcționa cu casetă și avea și un microfon! Niciunul dintre copiii ce-i știam la vremea aia nu avea așa ceva. Toată ziua ne jucam cu el după ce l-a primit Sonica. Chiar și oamenii mari ni-l mai cereau. Soni a inventat un cântec și l-a înregistrat: „musca pe perete / șobolanul sub aragaz /scărpinați-vă în nas”. No, nu putem zice c-au fost cele mai reușite versuri, da’ râd și acum când mi le amintesc, știu chiar și linia melodică. A făcut până și-o coregrafie, mătura era chitara, în fața ușii avea scena, iar tanti Magda, săraca, a trebuit să asiste la spectacolul lui Soni: „ce-s prostiile astea, puiul lui buni?”

După ce am stricat casetofonul, Soni a primit o broască țestoasă într-un acvariu așa simpatic, cu un palmier în miniatură. Mami nu a acceptat niciodată asta cu broaștele țestoase, a zis că aduc ghinion, așa că eu am primit peștișori, dar abia după ce am luat locul I în clasa I. Ne-am tot jucat și cu broscuța aia, biata, o duceam și pe-afară, pe asfalt, în soare. Nu știu dacă-i plăcea sau nu, știu doar că la un moment dat, din prea multă dragoste, sau pur și simplu din dorința de a face un experiment, Sonia a strâns broasca în mână „atâta de tare până a ieșit un lichid alb din ea”. La scurt timp, broscuța a murit. Eu eram convinsă că din cauză c-a strâns-o așa tare, însă acum de câteva luni mi-a mărturisit Soni c-a și spălat-o cu Pur pe carapace. Biata broscuță, fie-i țărâna ușoară.

Imediat după decesul țestoasei, într-o dimineață a apărut în curte ceva nemaiîntâlnit pentru anii ’90, cel puțin la noi foarte rar vedeai, un bazin gonflabil, de 3 colaci înălțime, plin cu apă de fântână, o mi-nu-ne!! Era cât să zic…avea diametrul de vreo 190 cm, cât să intre doi copilași să se joace, dar noi îl vedeam ca pe un bazin olimpic, intram cu costumele de baie, cu ochelarii de scafandru la ochi, veste de salvare, aripioare pe mâini, mingea de apă plus găletușe și tot felul de alte jucării. Intram toți 4, că între timp s-a născut și Paula și era și Adiță în vizită la fete. Nu aveai loc nici să te așezi cumsecade, ce să te mai și miști. Odată, tanti Magda, bunica fetelor, s-a apropiat de bazin și a certat-o pe Soni că nu a mâncat micul-dejun. A luat un furtun s-o plesnească, Sonia s-a tras și numa’ bine am încasat eu lovitura pe picioare, a usturat ca dracu’, eram și în apă. „Vaiii, Ioana, te-am lovit pe tine în loc s-o lovesc pe copila asta, scuză-mă, n-am vrut…” Nu știu care era faza cu Soni, când era mică mânca foarte rău, nici măcar prăjituri nu voia pe la 4 ani, acum n-ai bai că nu-i mai iei felia din față, azi n-ar mai veni nimeni cu furtunu’ să o amenințe și nici eu nu m-aș mai face zebră pe picioare.

Soni iubea atât de tare bazinul ăla, încât dacă intra singură se punea pe burtă în mijlocul lui și dădea din mâini și din picioare, se învârtea, fiind ferm convinsă că știe să înoate. Poate n-ai înțeles din prima, îl iubea atât de tare, încât îl mușca de drag. Își înfigea colțișorii în bazin și Adi, taică-so, s-a văzut nevoit să-l tot lipească și petecească de vreo 4 ori, până situația a fost atâta de gravă de a tăiat cu totul primul colac și bazinul a rămas numai cu două.

Toate verile ne bălăceam în bazin. Toamna, iarna, primăvara stătea în pivniță. Cum venea soarele de iunie, veneau și insistențele fetelor: „taaati, tati, ne pui bazinul???”…„încă nu, că-i prea rece”…„hai, te rugăăăăăm”. Bazinul se scoatea din pivniță, se umfla, se instala în curte pe un „lofăr”, se umplea cu găleți de apă fierbinte și găleți de apă din fântână și se intra la băiță. Toată curtea era tot un prosop, un șlap, o rătușcă și-un zgomot.

Era bine, era vacanța de vară cu 3 luni de fericire într-o piscină de cauciuc. Era cald, clima era climă, zmeura se cocea, porumbul se fierbea, apa din bazin se răcea doar când soarele apunea. A fost o vremea…:)

______________________________________

Scris de Nekta  ♥.