MANICHIURISTA MEA

De când e lumea se știe că manichiuristele, frizerițele și țigăncile ce vând flori cunosc toate bârfele orașului. Dețin cele mai picante informații. Dacă ar fi jurnaliste, ele ar scrie articolele alea ieftine-n Click și CanCan. Le știu pe toate. Cine cu cine s-a combinat, care pe care a înșelat, cine de cine a divorțat, care cât s-a îngrășat, X sau Y unde s-a angajat, pe ce pile a intrat. Sunt foarte sfătoase, gălăgioase și mahalagioaice așa, în special astea „de cartier”. „La Gina” în cartier. La Cluj era „La Macha” în Mărăști. Acum s-a închis, chiria prea mare mă gândesc.

Manichiurista mea e din alt aluat, alt gel, altfel. E foarte independentă. Nu lucrează la patron, salon, nici într-un loc special amenajat. Are o trusă cu oje, lacuri, tratamente de unghii, pile, forfecuțe, sclipici și alte sticluțe pe care o ține în cămară, pe raftul de sus. O trusă cu maimuțe. Asta din familie i se trage. Bunică-sa, un fel de croitoreasă, avea un sac cu maimuțe. Adică un sac cu materiale rămase după foarfecă. Îl ținea în dulap. Nepoată-sa, manichiurista mea, cumva duce tradiția mai departe.

Programările? Pe Facebook de obicei. „Hey, Soni, ai timp să-mi faci unghiile?” Prețul? Fii serios, gratis tot, ne știm de mici. Îi mai cumpăr eu uneori oje în semn de mulțumire, că nu-s chiar nesim. Locația? La mine, la ea, pe terasă, în bucătărie, în grădină, pe bancă, la buni, oriunde. E programare cu locație mobilă, în funcție de oră, lumină și atmosferă. Dacă-i aglomerat în bucătărie, ne mutăm pe balcon. Să fim doar noi. Să-și instaleze ea comod prosopelul și veioza. Să-mi pună clipuri cu G-DRAGON pe YouTube sau nu-i român ca ardeleanu’, depinde cum are chef. Când vede că-s agitată îmi pune meciuri de baschet, zice că atunci nu spun nici mac și ea-mi poate pili în voie unghiuțele. Mai târziu le pozează să le urce pe pagina ei de Facebook făcută special pentru a atrage cliente, la care și mai târziu nu le cere bani, că-i ea prea bună. Sau zice „cât crezi tu”, exact cum zice buni Cici după ce coase ceva la mașină vecinelor: „dă-mi 5 lei” sau „dă-mi cât crezi”. Tradiția asta nu era necesar s-o ducă mai departe Soni, pictează cu prea multă răbdare unghiile ca să ceară așa puțină răsplată. Și încă un mic detaliu, e verișoară-mea. Nepoata lui Cori, maică-mea. Fiica lui Adi, unchiu-meu, fratele lui Cori, maică-mea, amândoi fiii lui Cici, croitoreasa, bunica noastră. Iată arborele! Genealogic, nu cireșul japonez.

Acum așteptăm o nuntă. Ori a mea, ori a ei cu vreun coreean, asiatic ceva, român în niciun caz, are ea pasiunea asta pentru soiul ăsta. Din banii de cinste să deschidem un salonaș. „La Sonia”, „Sonia cu familia”, „Găitănaru’s Fab Nails” sau de ce nu „InuYasha Manichiură”? La prețuri va trebui să umblăm un pic, să le ridicăm, în ritmul în care încasează Sonia nu ne scoatem nici măcar chiria, apăi salarii. Până la nuntă, avem alt eveniment. Chiar azi e ziua ei și-i în Norvegia, unghiile-mi sunt un dezastru și trebuie să-i tastez în condițiile astea un „la mulți ani” din corazon!

Întoarce-te acasă sau va trebui să trec pe la doamna Macha!

____________________________

Scris de Nekta  ♥.