IUBESC

Iubesc noiembrie. Cu castanele ei prăjite și gradele Celsius calde ca inima mea, o idee chiar prea calde pentru a unsprezecea lună din an. Cu oamenii ei de toate culorile și formele, ieșiți din case direct pe piatra cubică din Piața Muzeului cu același gând: să se bucure de zilele astea, cât or mai ține. Cu artiștii de toate culorile și formele, cu tarabele lor cu bunătăți, cu muzica lor veselă și picioare desculțe dansând, care mă lasă mereu fără un leu, dar și artistul cu vioară tristă din parc, care și ăla, mă face să scot bănuțul din buzunar. Îmi amintește de mama, care și ea, a avut cândva o vioară primită cadoul de la tatăl ei. În ritmul ăsta voi da faliment, dar hei, arta trebuie susținută și noiembrie e așa un moment bun să încurajezi.
Iubesc atât de mult, atât de multe, încât trebuie din când în când să le trec pe foaie ca nu cumva să pierd din ele. Iubesc străinii și dialectul lor, iubesc libertatea lor de a face gălăgie unde au chef, și poze, și îmbrățișări de grup, și beții…pentru că sunt străini tineri plecați de-acasă, ajunși în Cluj, unde nu-i cunoaște nimeni și orașul e al lor, pot face ce vor. Cum vor. Și lumea o să se uite poate lung, dar o să zică: „păi îs străini, nu-s de aici.” Deci poa’ să treacă noaptea podul pe care-s puse panglici galbene în semn de interzis, în timp ce noi înghețăm la semafor să trecem pe partea unde-i voie. Și nici măcar n-ai cum să te superi pe ei. Că-s mai tari ca tine. Și-au ajuns deja departe până tu stai să se schimbe roșu-n verde. Iubesc să mă prefac străină câteodată. M-ar chema Jaquelline.
Iubesc și românii de-aici. În special pe ăia care-au strigat aseară cu mine: „dacă vă pasă / ieșiți din casă”. Deci iubesc cel puțin 8000 de oameni. Uneori îți zici: „unde încap atâția într-o singură inimă?” Dar încap. Ohohooo, și mai mulți.
Iubesc mesajele neașteptate. De exemplu „la mulți ani, mami, de Sfântul Nectarie!” Cine s-ar fi gândit? Până și Nectarie e de noiembrie. Mi se pare că se leagă toate foarte bine.
Am început să ascult foarte mult rock în ultima vreme. Cam de când mi s-a stricat telefonul. Tot de-atunci umblu cu un Nokia vechi, de împrumut, și l-a luat Ștef acu’ o mie de ani de pe eMAG. Aș putea zice c-o ard vintage. Prinde foarte bine Rock FM și cânt în stații până vine busul „it’s my life / it’s now or never”. Rock de calitate, din ăla ce ascultă și tati, și eu, și copiii mei. Viitorii. Cred că se potri bine cu picioarele-mi hoinare și geaca de piele. Nu mai sunt cine eram noiembriele trecut.

________________________________________

Scris de Nekta  ♥.