Am început să iubesc. Duminicile. Ceață afară, ceață-n bucătărie, aburi în ibric, un teatru radiofonic prins chiar pe final, destul cât să te bage-n stare. Scorțișoară-n cafea. Pâine neagră cu semințe și unt. De fapt, era rustică cu semințe. Dar, ups, cacofonia! Fericire pură într-un mesaj de la mama. Sună bine albumul lui Thicke. Dedicat soției. Fostei.
Am început să-nvăț, în timp, cum preferă fiecare micul-dejun. În mintea mea asta mă face o gazdă cool, cum era Monica în Friends. În mintea mea. Rucu vrea oul-ochi prăjit întotdeauna pe amândouă părți, treaba lui, el pierde bunătatea de pâine moale înmuiată-n gălbenuș, na fiecare cu propriile setări bucale! Dia pescuiește crenvurștii „pușcați”. Caracatițele. Eu nu-i mănânc dacă pușcă, sunt atâta de inestetici, dar ea aproape ca se supără dacă nu se accidentează vreunul, așa că înfig dinadins furculița în câțiva, am alternativă?! Pentru Sonia nu-i mic-dejun adevărat dacă n-are în față o cană de vreo juma’ de litru de cacao. Asta în condițiile în care eu nici nu suport mirosul de lapte, cum să-l mai și beau? Iacs. Dar știți voi, partea cu gazda bună. Ne conformăm! 🙂
Am învățat că duminica e dimineață până pe la 4, 5. PM. E așa o stare generală. Care cum se trezește deschide laptopul, nu geamul, merge la pișu’, se-ntoarce, cască și scrie „neața”. Am început să iubesc. Duminicile.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?