SCOR: 1-1

Văd pe lângă spălătoria auto o tipă-n pantaloni scurți, bronzată, cu portofelul în mână și-o carte veche lipită de el. Vine dinspre Kaufland în ritm alert. O verific subtil de celulită, are puțină, da’ e bronzată și se ține bine. Toate femeile fac asta cu verificatu’, comparatu’, mai slăbuț cu recunoscutu’, da’ așa ne e soiul. Îmi zic că ori are acasă vreun copil ce dă BAC-ul și-i trebuie un roman pe ultima sută, ori a împrumutat ea cartea de la vreun vecin, o lectură de vară, așa… altă explicație nu socot, că nema’ anticariate sau librării în zona mea. Doar hipermarketuri. Vreo trei.

Trec pe lângă Teleperformance, verific subtil tipii ieșiți la țigară, nu știu care-i faza, da’ toți bunocii României s-au angajat la firma aia și caut să mă infiltrez cât de curând.

Ajung finally în parcarea Kaufland, nu mai verific subtil nimic, nu mai am ce, mi-am făcut norma pe azi. Mă vede, mă verifică el rapid și vine direct, da’ știi cum? Ață la mine!
Un puștiulică de clasa a VII-a, cam așa, slăbuț, cu ghiozdan în spate și brațul plin de cărți vechi. Imediat fac legătura cu tipa-n pantaloni scurți, bronzată, știi tu, aia de la rându’ unu, aia cu portofelu’ în mână și cartea lipită de el. Zi să-nnebunesc de n-am eu spirit de observație! Este că am?

– Bună ziua, vreți să cumpărați o carte?

Mă sparg manierele bucureștenilor, asta cu politețea persoanei a II-a e frecventă, chiar dac-ai fi tentat să zici că nu, că huooo!, că sudiști nu știu cum, că nu știu ce.

– Hai să vedem ce cărți ai!

Mai are vreo zece rămase, mai comuniste așa, nu chiar cele mai interesante, îți dai seama. Ca de final de zi. Oricum iau una, că am prins drag de el instant, dar încă nu mă pot hotărî.

– Haideți să vă ajut să le țineți, zice puștiulică, observând evident cât îs de neîndemânatică. (Mami, dacă citești asta, nu te-am moștenit deloc! 😦 )
– Păi ce îmi recomanzi?
– Cele pe care le-am citit le-am recomandat deja.
– Aaa, deci le-ai dat!
– Da.
– Și astea nu le-ai citit? Nu știu pe care s-o iau.
– Nu, dar luați-o asta.

E „Sîmbure înflorit” a lui Apostol Gurău, nu pare mare lucru de capul ei, dar hei, cică nu se judecă o carte după copertă. Ci după negustor, aș updata eu expresia.

– Chiar azi a venit curierul cu o carte nouă.
– Aaa, le luați de pe net?
– Da, că e gratuit transportul…dar oricum nu știu ce afacere fac. Ia zi, cât vrei pe ea?
– Cât credeți dumneavoastră.
– Asta faci tu în vacanță, vinzi cărți?
– Trebuie să strâng bani pentru antrenamentele de fotbal, altfel nu le-aș vinde.
– Aha, deci ții la ele.
– Țin, cum să nu țin? Îmi vine greu să mă despart de ele.
– Păi ce fel de antrenamente sunt astea, nu sunt gratuite?
– Nu, trebuie să strâng 100 de lei până sâmbătă.

Bineînțeles, după o topire de inimă, am făcut tranzacția, mi-a mulțumit, am băgat cartea în geantă și m-am tot dus,. Și m-am tot gândit. Ce generații de fotbaliști nu doar iuți de picior ne așteaptă, ci iuți și de minte. Și ce declarații oficiale coerente vor ieși cândva din gura acestui Ronaldo-Shakespeare de București. Și ce interviuri o să-i mai iau. Și câte și mai câte! 🙂

__________________________

Nekta ♥.