SMILE-UL DE PE GEAM

Eu si Georgiana, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, pe când încă mai credeam că treaba asta cu bff forever chiar funcționează forever, aveam inventate o groază de chestii simpatice și ieftine, dar originale și eficiente, care să ne facă zilele mai frumoase. Printre ele, smile-ul de pe geam.

Dimineața, în busul care ne ducea la școli diferite, dar foarte apropiate ca zonă, era o aglomerație tipică dimineților: elevi mulți, oameni cu joburi și câteva bunicuțe matinale. Geamurile se abureau iarnă, vară. Noi două nu numai că prindeam locuri, dar prindeam locuri tocmai la geam, o chestiune fiță! Asta, desigur, fiindcă urcam de la prima. La Complex deja era jale, poate la Piață se mai elibera. La Pod coborau toți copiii. Noi, adică.

Pe geamul aburit eu și prietena mea desenam cu degetul câte un smile englezesc, zâmbet românesc. Era o bucurie prostească pe care-o practicam dimineața. Asta ca să vezi cum și cât ne schimbă timpul. Probabil că ceilalți pasageri nici nu băgau de seamă.

Deși i-am ținut loc, într-o dimineață Georgi n-a urcat. Eu am lăsat totuși un smile pe geam, cum se cădea. Ea a luat busul de la 8, l-a văzut și a zâmbit. A știut că cineva se gândește la ea. L-a recunoscut imediat după felul în care fac ochii. Mi-a dat sms.

(Încă mai) cred în smileuri pe geam și bilețele de amor lipite de-oglindă. Cred în cafeaua pe care-o aduce Laura la radio și ochii veseli ai unui om care vorbește despre pasiunea lui. Cred în a asculta și a nu întrerupe. Cred în cretă pe asfalt și mâncat de turțuri în decembrie.

Cred în tălpi desculțe pe nisip încins și margarete-n păr. Cred în bisul unui concert și-n piesa preferată dată la radio într-o zi liberă. Cred în zile fără alarmă. Cred în frunze colorate puse la presat în dicționare groase și cred că bunica mea, de Undeva, scutură mesteacănul din fața blocului. Cred că suntem lumină și becurile arse pot fi înlocuite, deși ai amânat momentul ceva timp.

Nekta