Ți s-a întâmplat vreodată să compui o urare drăguță, personalizată de „la mulți ani” cu tot ce trebuie: sinceritate, umor, entuziasm și să primești înapoi un simplu, tăios și sec „ms”? Și mie.
Nici măcar mulțumesc. MS. Un fel de „scz, scr dp tel”. (Scuze, scriu de pe tel. Efon. Telefon.) Ca și cum faptul că scrii de pe telefon anulează total gramatica, bunul simț, literele mici, literele mari, normalitatea și îți permite, s-avem pardon, să-ți bagi picioarele.
Știu, o să spui că e o exagerare, că sărbătoritul e sărbătorit și dacă n-are chef nici nu-i musai să răspundă urărilor, că, în fond, nu el le-a cerut. Tu singur i-ai scris. Tu, de capul tău, ai compus un mesaj și tu singur, singurel te-ai cocoțat foarte sus pe scara așteptărilor. Pentru că te aștepți să-i placă ce citește, să-i gâdile ego-ul, să-i facă, domnule, ziua mai faină! Dar vine înapoi un „ms”, dacă vine și ăla, și te dezumfli. Că efectul n-a fost cel așteptat și-ajungi să te simți prost. Las’ că a doua oară știi ce ai de făcut. Te rezumi la tradiționalul „lma” și aia e.
Unde vreau să ajung? Aici: foarte mulți oameni nu știu să reacționeze. La un cadou, la un compliment, la o felicitare, la o urare. Unii nu știu cum să reacționeze, alții să se exteriorizeze, iar alții, mai grav, consideră că NU MERITĂ atenția asta. Nici măcar de ziua lor. Și aici e buba. Parcă ne îndreptăm încetuc, încetuc spre o mare robotizare.
Vai de mine, să nu spui „te iubesc” primul, o să te țină apoi sub papuc. Să nu plângi cumva, le arăți că ești slab. Lasă, nu vorbi acum cu șeful, nu-l deranja, mai așteaptă în tăcere până problemuța devine problemoi, să fim siguri că nu se mai poate rezolva. Nu-ți felicita așa, din senin, colegul, o să creadă că ești lingușitor și te va privi suspicios. Nimeni nu te apreciază în gura mare, decât dacă e ziua ta sau ai murit.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?