Planul meu de azi a coincis cu planul altor mii de oameni și ne-am trezit cu toții la Ocna, sub un soare de toată frumusețea și două umbrele albastre, cumpărate sâmbătă, la 15 lei bucata din Leroy Merlin sau Marilyn Monroe, cum îi zice tata. Grăbiți-vă, că mai sunt. Dar nu le luați pe alea scoase din ambalaj. Pe alea le-am încercat noi deja și aveau câte-o spiță ruptă. Ce să-i faci.
La unul dintre lacuri era ancorată azi geamandura, dar asta nu i-a împiedicat pe înotători, că dacă aș zice românași ați zice că iar generalizez, să o treacă. Pentru că…de ce nu?!
La „împinge tava”, lumea într-adevăr împingea și se împingea, mânca, râgâia în ceafa ta (aceasta nu este o metaforă) și… atât. Pentru nimic în lume n-ar fi debarasat. Adică, după ce-ai mâncat, să-ți duci tava. Doar nu ești prost! Ai plătit pentru micii ăia și de ce ai face tu treaba altuia?!
La ieșirea din Ocna, unu’, pe avarii, își umplea plasa de știuleți, atât cât să-și fiarbă în seara asta și poate să-și pună vreo doi și cu el la lucru. E chiar sezonul lor și de ce nu?! Se respectă și el după o zi de plajă.
E greu de înaintat în țara lui Fiecare Face Ce Vrea, când jumătate din ea circulă pe contrasens. Și, culmea, mai și semnalizează.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?