Sibiul călătorește contactless. Sau cel puțin așa se laudă. Adică îți poți cumpăra biletul direct din autobuz, cu ajutorul unui card contactless. Teoria e super, practica ne omoară. Aparatele n-au adesea hârtie, când au se face mototol înăuntru sau, cazul de azi-dimineață, nu mai este tuș. Aparatul îți lua cei 2 leuți de pe card și-ți dădea înapoi un bilet complet alb, față-verso.
Știți cum e lumea dimineața: adormită, buimacă, chiar indispusă. Care cum urca, apropia cardul și rămânea nedumerit la primirea hârtiei albe. Instinctul era să mai apropie cardul o dată. Mi-a atras atenția o femeie, care pe lângă biletul alb, s-a căutat în portofel de-un bilet clasic și l-a compostat și pe ăla.
– Ce faceți, doamnă, plătiți de două ori călătoria? întreabă un bărbat de lângă mine.
– Decât să-mi dea amendă…
– Nu vă dau amendă, doamnă, ei pot scoate o foaie cu toate cardurile care-au folosit aparatul.
Femeia ridică din umeri. Este simplă și mai mult decât corectă. A supraplătit un drum de 2 lei cu 4. Știu, nu e o sumă imensă și nici un capăt de țară, doar subliniez teama omului de rând pentru ceva de care nu-i el vinovat, dar ar putea părea.
Am povestit întâmplarea colegilor, mulți au zis „ce proastă!”, eu am zis că-n timp ce aici jos ne zbatem să fim corecți, de frica să nu ne-o luăm cumva, acolo sus se stă bine merci pe-un munte de bani. Se-ajunge-n vârf urcând treptele incorectitudinii și ale hoției. Deci nicio șansă de escaladare pentru noi. Suntem mici văzuți de sus.
Mici, dar mulți. Foarte mulți. Să ținem minte asta. De sus, căzătura doare cel mai tare.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?