Eu nu sunt un om extraordinar de credincios. Duminica nu merg la biserică, de multe ori chiar bag la spălat, iar seara calc haine.
Dar în fiecare dimineață, când ies din lift, îmi fac o cruce și zic în gând „mulțumesc, Doamne, și pentru ziua asta. Te rog să ai grijă de mama, tata și Marius.” Apoi trec valea și gâfâi până în stație. Mă simt cumva fericită că am reușit să mă trezesc și astăzi și am o nouă șansă la viață în față.
În copilărie, când razele ieșeau dintre nori ca în poza asta, tata îmi spunea că urmează să vină ploaia. Asta se întâmpla de obicei vara, când rămâneam în vacanță la buna, bunica mea cea bună, după cum îi spune și numele. De multe ori prognoza se adeverea, pornea o ploaie torențială și clopotele bisericii alungau norii negri de furtună. Noi stăteam în șopru, bucătăria de vară, și puneam ligheane, găleți sau blide în zonele unde pica apa. Buna se bucura, ploaia era bună pentru grădină.
Azi, când privesc un astfel de cer, mă simt mai aproape de bunici. De multe ori le zâmbesc de jos și încerc să îi pozez. Portarul mă privește nedumerit.
Eu mă pontez de plecare cu speranța de a deschide ochii și mâine dimineață 😊.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Sa o zicem le cea dreapta; dumneata nu crezi de loc! Daca Iisus cat era de Dumnezeu mergea la biserica de ce nu te-ai duce si dumneata?
Nu o lua ca atac ca nu este si articolul e chiar bun! Bunicii dumitate asteapta barem saptamanal ceva ajutor si daca ai tinut atat la ei presupun ca il si merita si ca esti datoare.
Iti doresc numai bine!
ApreciazăApreciază
Fără de a-l contrazice neapărat pe Ioan, pentru că îi înțeleg mesajul (plecat dintr-o inimă caldă, frățească), încerc să fiu mai temperat față de aceste îndemnuri spre biserică. Și o spune unul care atunci când s-a văzut în sfârșit într-una, după un amar de vreme, l-a podidit plânsul. Stare pe care nu a mai avut-o nici măcar când și-a văzut casa și pe ai săi, după un an de înstrăinare. Asta ca să se înțeleagă mai bine ce înseamnă biserica de fapt. Dar a intra în biserică, e una și a păși în Casa Domnului, e alta. Trebuie să simți. Iar până ajungi să simți, este nevoie poate de parcurgerea unor anotimpuri. Oricum, între cei care se pretind credincioși deoarece o frecventează în repetate rânduri și cei care afirmă: „Eu nu sunt un om extraordinar de credincios. Duminica nu merg la biserică, de multe ori chiar bag la spălat, iar seara calc haine…” îi prefer pe aceștia de la urmă. Au conștiința lui Dumnezeu. Iar de aici drumul e deschis spre adevărata credință. Aceea curată și neviciată de judecăți. Sunt sigur că bunicii au sădit altoi bun, Nekta.
ApreciazăApreciază