Masa mea preferată din zi este micul-dejun în tihnă. Două ouă fierte, o salată cu castravete, ridichi și spanac, o cană de cafea neîndulcită și muzică pariziană pe fundal. Mă trezesc foarte devreme doar ca să îmi creez starea asta. Timpul petrecut eu cu mine este un timp meritat și încerc să mă bucur de el cât de des pot.
Îmi place să cumpăr flori, îmi dă o stare de fericire să mă trezesc și să am flori în vază, o fericire care costă 15 lei. Îmi place să fac lucrurile ieftine să pară prețioase: un buchet superb de flori luat din supermarket, o cană albă la 5 lei în care cafeaua face un contrast puternic, o rochie la mâna a doua, găsită din pură întâmplare într-un magazin pe Semaforului, la care adaug puțin ruj roșu et voilà ! Este combinația perfectă. Fericirea este atât de simplă.
Îmi spăl părul în fiecare zi și îmi hidratez fața dimineața pe răgaz, nu sar peste niciun pas când vine vorba de pielea mea, învelișul meu, carcasa mea. Nu mă interesează că restul lumii încă doarme. Nu este în ADN-ul meu să dorm o oră-n plus ca să mă îmbrac apoi în grabă și să-mi continui ziua pe fugă. Ardeleancă m-am născut și ardeleancă o să mor. Eu am doar două viteze: încet și foarte încet.
Prefer să merg la cinema singură, fără companie, să-mi privesc liniștită filmul ales din mereu același loc, 23 F, chiar în margine. 23 de la ziua mea de naștere și F ar putea fi de la feminin. Să plâng când îmi vine să plâng, să râd când îmi vine să râd, să trăiesc intens alea 90 de minute și să le las după să vină cu întrebări, să îmi pună mintea la treabă, să mă urmărească vreo câteva zile. Oamenii te privesc cu un soi de milă dacă intri singur la film, la teatru, la concert. Ei își zic „uite-o și pe asta, săraca, n-are prieteni, n-are cine-o însoți”. Ei nu știu de fapt că sunt propria-mi prietenă, că e absolut minunat să nu trebuiască să aștepți după nimeni, să nu porți conversații în timpul spectacolelor, să nu explici actul nimănui. Săraca de mine, atât de nefericită în ochii lor, atât de fericită în ai mei.
Nu mi-e teamă de singurătate, din contră, o îmbrățișez. E prietena mea. Mă vizitează regulat și întotdeauna o să-i fac loc în agendă. Lumea încearcă să-i închidă ușa în nas, o percepe ca un lucru negativ, eu, în schimb, mă bucur enorm de prezența și liniștea ei cu o carte deschisă și o plapumă întinsă. Iar dacă natura mă mai cinstește și cu o ploaie, este perfect.
Suntem extraordinar de diferiți. Pentru unii, singurătatea e depresie, pentru mine e terapie. Ce e oboseală pentru unul, e relaxare pentru altul. De asta te încurajez să cauți oamenii care-ți plac și să nu ai nicio secundă impresia că e ceva în neregulă cu tine dacă-ți plac lucrurile care îți plac. Să vezi filmele pe care ai tu chef să le vezi, să citești cărțile care-ți fac ție cu ochiul, să-ți asculți muzica, să-ți îmbraci stilul, să-ți trăiești zilele. Cum vrei tu. Cum simți tu. Ține cont de faptul că 5+4 fac 9. Dar tot atât fac și 7+2.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?