Nu îndrăznești să îți imaginezi că un băiat chipeș, cu ochi verzi, ar putea să te iubească fix pe tine, așa cum ești tu într-adevăr, cu părul tău scurt, dinții tăi de „șoarec”, unghiile tale mici. Dar o face. O face. Te iubește. Și încă te iubește primul. Înaintea ta. Și ți-o spune. Tot primul. Tot înaintea ta.
„Măi, fată, eu te iubesc pe tine, înțelegi?”
Și face un an jumate cărare între Sibiu și București, ca să fie destul de convingător. Apoi te mai și cere de soție. Și accepți. Și te căsătorești cu cel mai bun prieten. Chiar în sala și orașul în care v-ați cunoscut. Pentru că dragostea are un fel al ei de a încâlci lucrurile. Dragostea aduce la Mediaș un băiat de la Brașov cu job în Sibiu să întâlnească o fată din Mediaș cu job în București. Dragostea îți dă teste, le iei cu notă mică, se învață în doi, se reia testul, se trece cu brio, se notează cu 10 plus, se primește bulină roșie.
Dragostea te-ncurcă și tot ea te descurcă. Dragostea e deasupra tuturor. Dragostea e stratul meu de ozon. Dragostea, dacă vreau, o strig în gura mare. Nu mi-e frică. Nu am de ce să o ascund. E aici. În tot corpul meu și în afara lui. Am fost creați ca să iubim. Este în ADN-ul nostru. Dragostea nu va pieri niciodată.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?