SUNT 90 DE ZILE ÎN VACANȚA DE VARĂ

Parcul este plin de copii. Poartă haine colorate și își murdăresc fundul pe tobogane vechi, dar încă demne de atenție. Încă se cântă „hinta plăcinta” și încă se dau „bombe” pe balansoare. Mămicile stau de vorbă între ele, tații dau pase cu fiii lor. Pensionarii s-au așezat în semicerc pe scaune pliante, aduse din casă. Povestesc și seara se lasă peste ei. Sunt trei generații într-o armonie și o pace de neînchipuit.

Ajung în casă și trântesc în hol cele două plase biodegradabile. Mă apuc de scris. Mi se dezgheață mușchiul file și ridichiile dospesc. Ce bine că n-am permis auto! Dac-aș avea, n-aș mai traversa parcul pe jos și n-aș mai vedea cu ochii mei bucuria vacanței de vară. Și poate i-aș crede pe cei care spun că nu mai există copilărie, că toți picii sunt în casă, pe tabletă. Dar eu văd și știu că încă se julesc genunchi, încă se pune capul, încă „se sparg ouăle și se mănâncă sarmalele”.

Sunt 90 de zile în vacanța de vară și ni le-am consumat pe toate, cu mulți ani în urmă, fără să ne dăm seama. Am tras o linie de foc și nu ne-am mai jucat deloc. Am rămas doar cu mirosul serilor de vară. Același miros ca acum 20 de ani, de iarbă proaspăt cosită, de praf, de nisip, de pepene roșu, de spray de insecte, de iulie dogoritoare. Inspirați. Expirați. Vă bucurați!

Nekta