CĂMAȘA DE NOAPTE

Din când în când, din gând îmi gând, îmi apar în minte bunicile mele. Închid ochii și retrăiesc toate clipele pe care viața ni le-a dat, toate momentele frumoase pe care ni le-au lăsat după ce au plecat. Cu asta rămânem. Cu zâmbetul dulce-amar.
Se apropie octombrie și s-ar fi apropiat și ziua lui buni Cici. Poate și de asta îmi apare-n gând mai des.
Una dintre cele mai curate amintiri pe care o am cu ea este dormitul în cămașa ei de noapte. În nopțile-n care rămâneam la ea, fericitele nopți, scotea din dulap o cămașă de noapte curată și o îmbrăcam. Mă simțeam ca o contesă în volănașe.
Ziua, adunam împreună frunze de mesteacăn și le presam apoi în dicționare româno-franceze groase. După câteva luni, le căutam. Simt și acum mirosul de frunză uscată și pagini vechi de carte.
Doamne, câte amintiri ne-au creat bunicii!
Câte povești de dus mai departe!
Câte pofte îndeplinite!
În noaptea în care l-am cunoscut pe Marius, am mers să dorm la buni Cici. Era după o nuntă. Mi-a făcut patul în camera mică, a tras canapeaua și mi-a pus așternuturi curate. Veioza era aprinsă. Eram fericită că l-am cunoscut pe băiatul ăsta, m-am cuibărit in pat, îmbrăcată în cămașa de contesă, și l-am căutat pe Marius pe Facebook. Am văzut că asculta The Script și am zis că sigur cu el o să rămân! Dimineața, buni mi-a făcut un “cafei”. Fără să știu, a fost ultima noapte în care am dormit la ea.
Fără să-mi dau seama când, am început să ud tastatura.