Într-o zi, când m-am întors de la grădiniță,
Vă spun pe cuvânt,
Mama m-a întrebat:
– Ce formă geometrică ați învățat astăzi?
Eu am răspuns:
– Rotund!
Era preferatul meu.
Îmi amintesc și acum ziua aia. Eram în sufragerie, lânga vitrina cu porțelanuri. Mama a spus:
– Nu rotund, Ioana! Rotund e obiectul, dar forma e cerc!
Avea dreptate.
Cercul meu de prieteni este bine închis, de mult.
De când devenise triunghi și colțurile lui mă înțepau.
Știți cum e un triunghi. Are vârfuri.
Iar vârfurile, de regulă, împung și străpung.
Până la gânduri,
La corazon,
La lacrimi.
La ziua în care te trezești căutând numărul unui medic pe Google.
Nu vă faceți griji,
Nu vă faceți niciun fel de problemă,
Aceasta nu este o poezie tristă.
Unii chiar nu ar considera-o poezie deloc. Ar avea motive.
Nu are rimă.
Așa îmi plac mie poeziile. Fără.
Cum spuneam,
Aceasta nu este o poezie tristă.
În cercul meu închis, de prieteni,
Este cald și bine.
Nu împunge nimeni,
Nu deranjează nimeni,
Totul e pe silent,
Vibrații
Și iubire în rotații.
Suntem atât de puțini în cercul ăsta,
Încât degetele de la o mână par multe.
Uneori, când ne strigăm unii pe alții,
Ne auzim cu ecou.
Nu am spus că cercul e mic.
Am spus doar că e închis.
Suntem în cerc,
Dar la mare distanță.
Și suntem doar câți trebuie.
Ne suntem de ajuns.
Vremea hexagoanelor,
A pentagoanelor,
A octogoanelor
A apus.
Iar mie îmi plac la nebunie apusurile.
Însă doar să le privesc,
Fotografiez,
Și apoi, când mi se termină bateria,
Să trag draperia.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?