IUNIE

Sibiu, România, luni 18:00, parțial înnorat, 13 °C. Întâi iunie. Sigur? Sigur întâi iunie?! Sigur prima zi de vară? Tocmai ce am pornit încălzirea, am luat un halat plușat pe mine, iar în picioare port botoșei. Mă uit prin albumul foto cu poze de la mare, din diferite perioade.

Acum o lună, mi-a trimis mama poza asta cu noi trei pe plajă și mi-a scris: „Doamne, tu mami, cât de fericiți eram în poza asta! Și zău că nu prea aveam bănuți 😆😆”. Probabil se va supăra că iar dau din casă. Ce nu știu părinții mei este că, în ciuda sacrificiilor, a economiilor, a datoriilor, a compromisurilor pe care le făceau la vremea aceea, copilul lor nu își amintește astăzi de zilele fără bănuți, ci de momentele vesele pe care le-au petrecut împreună, ca familie.

Să-i oferi cuiva timpul tău este probabil unul dintre cele mai prețioase daruri. Și zău că mi-au dăruit din plin vacanțe în camping, vacanțe la hotel, vacanțe la munte, vacanțe la mare, aniversări fericite, sărbători magice, adunări de familie cu mese întinse și râsete aprinse.

#IoanaCopilul nu își amintește cât de grei au fost anii trecuți, ci cum a învățat să înoate la Ocna Sibiului, cum o primea pe Sonia în cortul ei, cum împărțea canapeaua bunicii cu verișoarele ei la sfârșit de săptămână, cum își făcea vânt în leagănul de la Blăjel, cum îi cosea mama costumele de carnaval, cum îi punea așternuturi curate, cum tata o ducea la Radio Bobocel, cum tot el o scotea de la grădiniță și povesteau pe drum chestii serioase, cum o ducea la dans modern, cum îi punea, seara, la pick-up „Muzicanții din Bremen”, cum i-a adus acasă într-o zi un atlas al lumii în imagini, cum de Crăciun avea sub brad întotdeauna cadouri, cum balconul lor era luminat iarna cu beculețe, cum i-a făcut tata prima ei sanie, cum a primit acvariul cu pești, apoi colivia cu papagal, Chester îl chema, cum mama i-a adus o cutie superbă cu cretă colorată și un alt copil de la bloc i-a furat-o, cum au susținut-o părinții până a crescut și au împins-o de la spate, cum i-au organizat majoratul, cum au dus-o cu mașina ticsită de bagaje la facultate.

Am crescut într-o familie plină de iubire și anul acesta, desi împlinesc 30 de ani, continui să fiu copilul părinților mei. Și voi continua să adun amintiri alături de ei până când timpul ne va permite. Familia este totul.

♡

Nekta