TATA

A fost foarte clar de dimineață: “Multumesc mult, Ioana, și pentru voi multă sănătate, vă iubesc și eu! 😊 Te rog nu mă demasca pe Facebook!”

Tata.

Tata, în încercarea sa de a-și ține departe ziua de naștere de ochii lumii. Tata, ascunzându-și data nașterii de pe Facebook. Tata, dragul de el.

Dar l-au demascat prietenii. Acei câțiva care îl felicită în 10 noiembrie încă dinaintea erei Facebook. 

Tata nu a fost niciodată eroul meu. Nu am avut niciodată acest gând de “tatăl meu, eroul meu”. Poate pentru că nu am prea avut nevoie de cineva care să mă salveze. Poate pentru că nu m-a crescut așa. Poate pentru că m-a ghidat întotdeauna spre a lua deciziile care îmi fac mie bine, dar într-o formă subtilă. Poate că a știut să mă facă să fac ca el, dar să pară că fac ca mine 😃. Poate că îi merge mintea la băiatu’!

Tata, cum să vă spun eu, nu este prietenul meu. Nu l-am văzut niciodată ca pe un prieten. Tata este tata. Peste rangul de prieten, erou, profesor, model sau mai știu eu ce.

Tata este tata. Și îmi zvâcnește ceva în piept când spun asta. Mă iau furnicături. 

Tata este tata. Și nu aș vrea nicicând să fie altfel. Tata este tata și nu are nevoie să fie altcineva.

Tata este din noiembrie. 10. Tata este de nota zece.

La mulți ani!