– Cum este apa? te întreba o față zâmbitoare de pe cearceaf, în timp ce stropii de apă sărată ți se prelingeau pe umerii deja pișcați de soare, iar tu te aplecai după prosop și-ți ștergeai bine, bine părul și urechile. Rămâneai apoi în picioare, cu mâinile în șolduri și frizura de arici în soare, observând cum s-a umplut plaja într-un timp atât de scurt, de când ai intrat tu-n apă și până ai ieșit.
– Bună, chiar bună! răspundeai entuziasmat și mușcai cu poftă dintr-o piersică rece, tocmai scoasă de mama din lada frigorifică. Nu intri?
– Mai stau un pic, îți răspundea mama și ascundea sticla cu apă sub un tricou, s-o ferească de soare, cât mai putea. În cel mult două ore se încălzea atât de tare încât nu mai putea fi băută, ci folosită doar să îți clătești picioarele pline de nisip. Să nu te duci departe! îți spunea. Să nu treci de geamandură!
Un dialog desprins dintr-un vis. Poate dintre cele mai bune zile ale tale. Fără o grijă pe lume. Un copil al mării, desculț, sărat și pârlit între un răsărit devreme și un apus târziu. Între acele două puncte ți s-a întâmplat… viața ☺️. Sau o frumoasă bucată din ea.
Somnul sub umbrelă. Roșul din obraji. Algele și scoicile. Valurile și colacul. Vantul și marea. Soarele și sarea. Lopățica și formele. Castelele de nisip. Zmeul. Poza cu cămila. Porumbul fiert. Vara și vacanța. Filmul Kodak cu 32 de poziții. Tu și mama. Viața. Cam tot ce se poate îndesa între un răsărit devreme și un apus târziu.
Un blog de Nekta Ioana Dedu 
Ce zici?