BANCHETA DIN SPATE

Concediile verilor noastre începeau toate cu bancheta din spate. Cu bancheta din spate a Daciei galbene, cumpărată de la nenea Domi, cu număr de înmatriculare nepreferențial, SB – nu mai știu cât – NJG sau, cum mai traducea mama numărul, „nu jigni” 😁.

Plecam la drum pe noapte, după 12, iar asta însemna că luminile din apartamentul de la parter erau aprinse toate. Am în față tabloul clar: sufrageria plină de bagaje, și pe fotolii, și pe covor; mama prăjind șnițele în bucătărie, tata ducând din genți la mașină, eu făcând ture din camera mea în baie, din baie în sufragerie, din sufragerie în bucătărie. Dulapurile îmi erau goale, abia dacă se mai zăreau un pantalon scurt și un tricou pe undeva pe raftul de jos, toate hainele bune erau deja împachetate și își așteptau rândul pentru a fi duse în portbagaj. Tot ce nu își mai găsea locul în portbagaj era mutat pe, ați ghicit, bancheta din spate!

– Nicu, încap toate, cum stăm?

– Au intrat chiar bine, să văd ce mai am de dus.

– Vezi, ce nu mai are loc în portbagaj pune pe bancheta din spate! Geanta frigorifică poate sta și între scaune. Rucsacu’ ăsta po’ să-l pui în spate, lângă Ionuța. Să ai grijă cum așezi plasa cu mâncare, că aia trebuie să stea în picioare! No, le-ai așezat bine? Au încăput toate?

Așa decurgea echiparea mașinii în seara dinaintea concediului. Tot ce nu mai avea loc în portbagaj se muta pe bancheta din spate. Dar cu simț! Pentru că pe aceeași banchetă îmi amenaja tata și patul. Tot drumul călătoream ca un belfer, pe o pernă moale și sac de dormit, în timp ce Dacia galbenă înghițea kilometri după kilometri, tarabe cu pepeni, lanuri de floarea soarelui, iar de pe scaunul din dreapta mama îi spunea lui tata „doarme Nuțu”.

Moțăiam pe cele mai frumoase drumuri spre cele mai frumoase vacanțe, fără GPS sau telefonie mobilă, ci doar cu o hartă rutieră la noi și un „Doamne ajută!” după fiecare troiță.

E aproape 23:00 și scriu câteva rânduri din cele mai de preț amintiri. E ora la care ne pregăteam de drum. Am lăsat ușa livingului deschisă, așa cum o lăsam și la sufrageria apartamentului 2 în seara plecării, să se răcorească-n casă. Mi-a intrat brusc puțină apă sărată-n ochi. O gust și are gust de mare. Marea copilăriei mele.

Cunoscuții mă întreabă ce facem, ce planuri avem, unde plecăm în concediu, e firesc, facem conversație de sezon. Le răspund că în stațiunea X, în țara Y, cu gașca Z. Desigur, sunt bucuroasă că putem merge, însă în adevăratele vacanțe, vacanțele vieții mele, am fost deja, acum 20 de ani…într-un cort la Putna și un castel de nisip la Năvodari… 🤍

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: