De Ziua Internațională a Frumuseții vă doresc ce îmi doresc și mie (oh, Doamne, mai schimbă placa!): Mai puțin fard, mai multă naturalețe, Mai puțin maglaváis pe exterior, mai mult pe interior, Mai multe riduri, mai puțin plastic, Mai puține tocuri, mai multe tălpi în nisip, Mai multe stele numărate, Mai mult cort, mai puțin... Citește în continuare →
Foarte mulți oameni nu știu să reacționeze. La un cadou, la un compliment, la o felicitare, la o urare. Unii nu știu cum să reacționeze, alții să se exteriorizeze, iar alții, mai grav, consideră că NU MERITĂ atenția asta. Nici măcar de ziua lor. Și aici e buba. Parcă ne îndreptăm încetuc, încetuc spre o mare robotizare.
M-a întrebat o prietenă într-o zi dacă-i spun tatălui meu „te iubesc”, fiindcă ea, deși simte, nu spune. Nu poate. Are un soi de reținere. I-am răspuns, cu seninătate, că da. Am crescut într-o familie în care se simte și se spune „te iubesc”. Nu în exces, dar nici doar la sărbători. Atunci când simțim... Citește în continuare →
Acasă la Mediaș, în biblioteca noastră, undeva între demonii lui Dostoievski (carte care pe mine, copil fiind, mă speria) și dragostea lui Stendhal, deci undeva între bine și rău, era rătăcit un caiet cu o copertă verde, de mușama. „Nu-i voie acolo, nu-i voie acolo” îmi zicea mama ori de câte ori întrebam care-i treaba... Citește în continuare →
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de pitzi, zilnic la coafor? Antebrațele lucrate, mintea-n lenevie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă Moëtu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le poftesc, Căci rămâne Bamboo, nu moare localul, Dulce Românie, de-asta te iubesk! Vis de schimbare mare ca Pământul Visez noapte de noapte, zi... Citește în continuare →
Din banii de majorat mi-am cumpărat un stepper pe care l-am folosit pentru funcția lui primele două săptămâni, următorii ani fiind utilizat doar pe post de cuier, adică-mi mai arunc câte-o bluză pe el când mă dezbrac seara sau mai agăț câte-o plasă de nailon. Dacă nu l-aș avea în casă m-aș criza pe motiv... Citește în continuare →
Când șosetele își găsesc perechea. Când e toamnă și prinzi sub talpă o frunză uscată care face „cranț”. Când e vară și te plouă seara până la chilot. Când e iarnă și se-aprind beculețele-n oraș. Când faci îngeri în zăpadă. Când mănânci un țurțure fără să fii certat. Când calci pe bălțile înghețate. Când în spatele... Citește în continuare →
Hai că iar mi-am amintit ceva, că eu îmi tot amintesc chestii, nu vreau să te sperii, dar dacă mi-ai greșit cu ceva în grădiniță sută-n mie să te țin minte, cu nume de familie, cu tot. S-ar fi aplicat și-n creșă, norocul tău că eu am avut bonă, că altfel... Deci, am început cu... Citește în continuare →
Ce înseamnă rușinea am învățat în clasa I, când ni se cerea Gărgărița, un manual pe bani, mai greu de găsit în Mediaș, dar mai ușor de achiziționat din Sibiu. Un părinte cu drum la județ, bine intenționat omul, a luat două bucăți. Una pentru fiică-sa, una pentru mine. Problema a fost că ai mei... Citește în continuare →
Eu si Georgiana, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, pe când încă mai credeam că treaba asta cu bff forever chiar funcționează forever, aveam inventate o groază de chestii simpatice și ieftine, dar originale și eficiente, care să ne facă zilele mai frumoase. Printre ele, smile-ul de pe geam. Dimineața, în busul care... Citește în continuare →
Românul este un soi foarte simpatic. El aplaudă la aterizarea avionului, la punerea supei pe masă în caz de nuntă, la furatul și răscumpăratul miresei, ce să vezi, tot în caz de nuntă, dar și dacă simte că petrecerea se stinge. Ce face românul? Mai cere un rând de aplauze! Nu oricum, la microfon, căci... Citește în continuare →
Mă chinuiam zilele trecute în trenul de Sibiu să-mi cobor uriașul bagaj și să mă-ndrept spre ușă, să fiu sigură că pot târî în timp util „fiara”, când mă vede un domn simpatic și zice: - May I help you? (Te pot ajuta?) - Oh, yes, please!! (Ioi, da, te rog!!) zic eu bucuroasă că-mi... Citește în continuare →
Bună seara, sunt Nekta, am 25 de ani împliniți (și aici vine partea în care spuneți ori „bunăăă, Nektaaa”, ori „mulți înainte, trăiască”) și am inventat Aplicația Umană! Sunt o savantă extraordinară, doamnelor și domnilor, pentru că am descoperit un lucru deosebit de simplu la baza lui, la fel ca ceilalți buni prieteni ai mei,... Citește în continuare →
În zilele în care nu plouă, îmi pun pe Youtube un video cu ploaie, dar ce noroc că azi plouă în tot Bucureștiul, în toate gropile ce până mâine se fac bălți, în inima mea, c-am lăsat geamul rabatat încă de dimineață, să se mai aerisească, să se mai răcească, prea multă iubire o dilată... Citește în continuare →
La coadă la Mega, dar, desigur, și la semafor până se înverzește roșul, în baia din mall, știi, după ce ți-ai spălat mâinile, acțiune ce chiar ar trebui făcută, asta cu spălatul, o încurajez, că multă lume n-o face. Nu, serios, fără vrajă, am văzut cu ochii mei oameni de la pipi, direct la papa.... Citește în continuare →
La inventarul estival s-au înregistrat 100000 de selfieuri, 10000 de copii pierduți, 1000 de băi de soare, 100 de băi în mare, 10 pescăruși în zare și tot atâtea limonade puse la bătaie când ai sete de ploaie. Au gust de toamnă ultimele zile de vară și miros de cămară. După o vreme, pozele aproape plictisesc,... Citește în continuare →
Dragă mami, Sunt eu, Ioana, fiica ta. Îți scriu de la mare, știi, cam tot aşa cum ţi-am scris încântată pe clasa a III-a din tabăra de teatru că mi-am găsit un prieten, Sergiu, ăla din Republica Moldova, de-ați făcut voi apoi mișto de mine vreo trei ani la rând strigându-mă Serghei. Ce pot să... Citește în continuare →
Eram toți veseli și hazlii, aseară, când am ieșit din Argentin. Ce cuvânt nostim și plin de haz „hazliu” ăsta! Nu cred că-l mai folosește multă lume, deci să ne bucurăm de el cu toții, până mai putem, în această circumstanță, lol. Lol este verișorul mai tinerel al hazliului și înlocuitorul său în multe cazuri.... Citește în continuare →
Văd pe lângă spălătoria auto o tipă-n pantaloni scurți, bronzată, cu portofelul în mână și-o carte veche lipită de el. Vine dinspre Kaufland în ritm alert. O verific subtil de celulită, are puțină, da' e bronzată și se ține bine. Toate femeile fac asta cu verificatu', comparatu', mai slăbuț cu recunoscutu', da' așa ne e... Citește în continuare →
Când stau în balconul meu mic, înghesuit și ușor mucegăit şi-aștept să dea apa de ceai în clocot, c-am început să beau tot felul de ceaiuri, care mai de care mai purificatoare, (știți oamenii ăia care te-ntreabă când îi vizitezi „îți fac un ceai?”- cred c-am devenit unul dintre ei) privesc afară, să văd care... Citește în continuare →
La mare în perioada asta nu e deloc ca la mare în perioada aia. Știi tu. La mare în perioada asta miroase foarte tare a liniște, sirene blonde și a sare. Mai miroase a soare, un soi de soare pe care nu-l întâlnești în sezon. E mai blând acum și mai temperat, aproape că te... Citește în continuare →
„Cu o moarte toți suntem datori” te resemnezi și repeți asta mecanic cum repeți și alte clișee românești fără să mai stai să le analizezi, le zici așa, ca pe bandă. Cu o moarte toți suntem datori, nu neg asta, dar cum se face atunci că omul moare într-o zi de cel puțin zece ori?... Citește în continuare →
Ce mişto e să te cheme numele de familie Soare, practic luminezi ziua, chipul şi viața omului când te prezinți. Ştii că în general oamenii nu sunt atenți când se fac prezentările, dar cu un nume ca al tău practic le este imposibil să nu te rețină, mai ales dupa ce le-ai luminat ziua, viața... Citește în continuare →
Poate ar trebui să spunem mai des ce simțim, că și-aşa simțim destul de rar si poate aşa n-o să ne mai trezim peste 10 ani într-o cearta conjugală gândindu-ne din fotolii „bă, ce prost am fost în tinerețe că nu i-am zis, da' şi ea proastă că n-a mai zis nimic şi-acum la bătrânețe... Citește în continuare →
Oamenii spun adesea „sună-mă dacă ai nevoie de ceva”, dar, de fapt, speră să n-ai nevoie de nimic, pentru că, nu-i așa, cine ar avea chef să care un pian în spinare pe scări, ar avea bani de dat împrumut, ar avea timp de ascultat veșnica dramă a femeii părăsite? Eu nu mai spun „sună-mă... Citește în continuare →
Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) ...ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai... Citește în continuare →
(a nu se lua foarte-n serios) 1. PROBA CÂNTARULUI Ajungi acasă după multă vreme. Primele 5 minute se consumă cu pupături, îmbrățișări și „dragu' mamii, ce dor mi-a fost de tine”. Poate și o lacrimă de emoție. Sau de crocodil. Ai mei sunt emotivi, drăguții de ei, ehehehe. Tot un lapte și o miere până... Citește în continuare →
Prin multe mode am trecut și multe stiluri am schimbat din '90 și până acum, ca să m-opresc la teniși, blugi și bluze negre. Și-mi pun mâinile-n cap și cu greu m-abțin să nu-l chiar dau de vreun perete când, prin poze vechi, mă găsesc cu trei eșarfe fosforescente în jurul gâtului, de parcă-l purtam... Citește în continuare →
La noi în clasă când a aparut termenul „deoarece” copiii nu-l foloseau bine. Ziceau „deoarece pentru că”. Eu il foloseam bine, deoarece eram foarte sfătoasă. Apoi a apărut „ambele” și da, ai ghicit, copiii ziceau „ambele două”. „Cobori în jos”, „urci în sus”, greșite toate până să trecem la lecția de Eminescu și Luceafărul lui... Citește în continuare →
Am început să iubesc. Duminicile. Ceață afară, ceață-n bucătărie, aburi în ibric, un teatru radiofonic prins chiar pe final, destul cât să te bage-n stare. Scorțișoară-n cafea. Pâine neagră cu semințe și unt. De fapt, era rustică cu semințe. Dar, ups, cacofonia! Fericire pură într-un mesaj de la mama. Sună bine albumul lui Thicke. Dedicat... Citește în continuare →
Iubitule, e azi 23 ianuarie 2015 și împlinesc 24 de ani și 2 luni (douăzeci și patru de ani și două luni). Știi că dacă am fi plătit întreținerea, ne-ar fi explicat administratorul, pe chitanță, între paranteze, suma ce-o datorăm. Economiștii explică uneori în cuvinte numerele. E modul lor de a zice „așa, să-nțelegeți și... Citește în continuare →
Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă, lasă plasele de nailon din mână și se opresc la povești nemuritoare. Povestesc, povestesc, povestesc tare și râd, râd, râd zgomotos fără să le fie puțină rușinică la obrăjor că blochează traficul, fie el și pietonal. Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă cu alți oameni mari, uită... Citește în continuare →
Băi, 2014, aș fi ipocrită acum să mă apuc să zic ce șmecher și fain ai fost și ce rău îmi pare după tine. Că nu-i așa. Și-aș minți. Deci nu. Sincer, nici nu știu exact când te-ai întâmplat. C-ai fost rapid. Viuuuuum! Ca o petardă, așa. Un fel de mult zgomot pentru nimic :)... Citește în continuare →
Nu-mi bate cu pumnul în ușă duminică dimineața să-mi spui că hainele de pe sfoară-s uscate, nu. Nu mă deranja. Lasă că am eu altă definiție despre uscat. A ta e eronată. Nu e bună, nu știi, nu... Lasă-mă să mai dorm duminică dimineața. Hainele mi le adun singură. Nu sta în fața ușii mele,... Citește în continuare →
Mă trezesc în ploaie de câteva zile, ploaie, nu zăpadă, nu lapoviță, ploaie. Apă. Parcă pământului îi e sete, c-a băut azi-noapte până târziu te miri pe unde și-acum e mahmur și-are gura uscată. Ploaie, nu zăpadă în decembrie, că poate suntem murdari și-ntâi ne curățăm, dup-aia ne-mbrăcam în alb. Sigur suntem murdari, am făcut... Citește în continuare →
Eram în sala de mese, la grădiniță, când a intrat doamna Panciu, bucătăreasa, c-un halat alb pe ea și-un afiș mare-n mână și-a strigat „cine-i ăsta, copii?” și Mădă Coman a zis tare și sigură pe ea „Petre Roman!” Ala a fost primul meu contact cu politica. Și tot atunci mi-am dat seama că Mădă-i... Citește în continuare →
IARNA Pe vremea când eram eu mică lumea nu prea avea bani. La modul că fiecare se descurca mai greu, dintr-o grupă de 30 de copii vreo 5 mâncau sanviș cu parizer, restul mai acceptau și-o felie cu untură, no, ce să faci. Tot ăia 5 aveau și neamuri în Germania, păpuși Barbie „la care... Citește în continuare →
Iubesc noiembrie. Cu castanele ei prăjite și gradele Celsius calde ca inima mea, o idee chiar prea calde pentru a unsprezecea lună din an. Cu oamenii ei de toate culorile și formele, ieșiți din case direct pe piatra cubică din Piața Muzeului cu același gând: să se bucure de zilele astea, cât or mai ține.... Citește în continuare →
În seara asta am sunat-o pe mama. Plângea. Când mama plânge la telefon mă gândesc automat că a murit cineva și urmează să-mi dea ea vestea grea. E o prostie poate, dar ăsta-i primul meu gând când mama plânge. Mă aștept la ce-i mai rău. Și pentru mine, răul relelor e să nu mai existe... Citește în continuare →
Cât încă eram în grădiniță să zicem că se acceptau fazele astea. Aveam o pungă de jeleuri sau ciocolată, le împărțeam cu prietena cea mai bună, veselie pe felie, desenam, coloram, ne jucam de-a vecinele, apoi ea mă trăda pentru o altă vecină care avea „mai fain în casă” și nu se mai jucau și... Citește în continuare →
La micul-dejun cafea cu paracetamol, la prânz supă cu paracetamol, la cină ceai cu paracetamol. Când eram mică mereu mă consolau mai marii: - Lasă, Ionuța, că numai oamenii deștepți răcesc vara! Brusc am devenit un Vivaldi al gripei, răcesc în toate patru sezoanele, orice ar înseamna asta. Am băut atâtea ceaiuri săptămâna asta încât... Citește în continuare →
Erau la noi la bloc niște copii nu neaparat deștepți grămadă, dar șmecheri. Adică știau ce să zică să se scoată din orice situație sau să te blocheze. Erau isteți totuși. Dacă te contraziceai cu ei, indiferent pe ce temă, dacă nu știu, tu ziceai că Charizard nu-i chiar așa bun ca Arcanine păi s-a... Citește în continuare →
Aș putea da calendarul mult mai departe, până-n ziua aia urâtă când m-am cazat în căminul de fete din Hașdeu și-am plâns primele 2 săptămâni, aș putea să-l dau și mai aproape, până la dimineața aia când am ajuns cu bagajele sus în Gruia, dar nu, n-o să dau calendarul până acolo. Îl dau înapoi... Citește în continuare →
S-au schimbat multe pe-aici dacă întrebi. Îmi încălzesc supă dimineața, beau cafea seara, la prânz felie cu ceva. Mă cam doare spatele, așa, între coaste cumva. Și-atunci mă-ntind și țin o carte deschisă deasupra. Știi că unele-s grele și dacă ațipesc îmi cad peste nas. Deci mă cam doare și nasul din când în când.... Citește în continuare →
I-auzi, mami, reclama ce-ţi place ţie cu ob-la-di, ob-la-da. Reclama la rechizite, mami. Aia pe care cânţi şi dansezi când asculţi radio în bucătăria din spate. Începe şcoala, mami. Se fac rânduri. Doi câte doi de mânuţă ăia micii. În găşti ăia mai marii. Cu flori în braţe cuminţeii, cu ţigări după ureche pişicherii. Mai... Citește în continuare →
Viața-i ce se întâmplă când te oprești un minut din spălat vase, despachetat plase, tragi pătura de pe colțar, o muți în balcon, dai play la un concert Ed Sheeran, are piese și mai... Citește în continuare →
Acasă la Cluj a venit azi toamna. Aceasta este o compunere. Cu epitete, imagini vizuale, figuri de stil. Poate și figuri geometrice dacă avem trusă. Mi se pare că nu. Acesta este sufletul meu azi. Te va plictisi. Nu știu dacă numai pentru o zi sau un sezon întreg, nu știu dacă-i musafir sau gazdă,... Citește în continuare →
De când e lumea se știe că manichiuristele, frizerițele și țigăncile ce vând flori cunosc toate bârfele orașului. Dețin cele mai picante informații. Dacă ar fi jurnaliste, ele ar scrie articolele alea ieftine-n Click și CanCan. Le știu pe toate. Cine cu cine s-a combinat, care pe care a înșelat, cine de cine a divorțat,... Citește în continuare →
În general sunt un om normal. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, merg la serviciu, mă-ntorc acasă cu autobuzul, intru la Profi, iau într-o zi legume, în alta ceva bun. Nu mi se întâmplă lucruri foarte palpitante, ce să se şi tot întâmple. Lucrurile mici aduc bucuriile alea mari. În general sunt un om paşnic. Dacă... Citește în continuare →
Poate că unii o știți de la ghișeu, de la „Impozite și Taxe Auto”, în special băieții îmi zic „am văzut-o azi pe maică-ta, am fost să-mi înscriu mașina” și ea îmi zice „cu soțul lui Ale Șerban m-am întâlnit săptămâna trecută, a venit să rezolve ceva” și eu râd, „auzi că Șerban, ce șoadă... Citește în continuare →
Un blog de Nekta Ioana Dedu 