La mare în perioada asta nu e deloc ca la mare în perioada aia. Știi tu. La mare în perioada asta miroase foarte tare a liniște, sirene blonde și a sare. Mai miroase a soare, un soi de soare pe care nu-l întâlnești în sezon. E mai blând acum și mai temperat, aproape că te... Citește în continuare →
„Cu o moarte toți suntem datori” te resemnezi și repeți asta mecanic cum repeți și alte clișee românești fără să mai stai să le analizezi, le zici așa, ca pe bandă. Cu o moarte toți suntem datori, nu neg asta, dar cum se face atunci că omul moare într-o zi de cel puțin zece ori?... Citește în continuare →
Oamenii spun adesea „sună-mă dacă ai nevoie de ceva”, dar, de fapt, speră să n-ai nevoie de nimic, pentru că, nu-i așa, cine ar avea chef să care un pian în spinare pe scări, ar avea bani de dat împrumut, ar avea timp de ascultat veșnica dramă a femeii părăsite? Eu nu mai spun „sună-mă... Citește în continuare →
Iubesc noiembrie. Cu castanele ei prăjite și gradele Celsius calde ca inima mea, o idee chiar prea calde pentru a unsprezecea lună din an. Cu oamenii ei de toate culorile și formele, ieșiți din case direct pe piatra cubică din Piața Muzeului cu același gând: să se bucure de zilele astea, cât or mai ține.... Citește în continuare →
Cum am stat mult timp printre oameni, acum mă obișnuiesc greu cu mine. Parcă nu mă mai știu. Dar încep să mă amintesc. Eu, pe mine, mă. Mă tot culcam cu frica să nu mă trezească vreo farfurie spartă, râs isteric, uscător de păr sau mașina de spălat. Uneori nici nu puteam adormi de frica... Citește în continuare →
Un blog de Nekta Ioana Dedu 