Ce înseamnă rușinea am învățat în clasa I, când ni se cerea Gărgărița, un manual pe bani, mai greu de găsit în Mediaș, dar mai ușor de achiziționat din Sibiu. Un părinte cu drum la județ, bine intenționat omul, a luat două bucăți. Una pentru fiică-sa, una pentru mine. Problema a fost că ai mei... Citește în continuare →
Mă chinuiam zilele trecute în trenul de Sibiu să-mi cobor uriașul bagaj și să mă-ndrept spre ușă, să fiu sigură că pot târî în timp util „fiara”, când mă vede un domn simpatic și zice: - May I help you? (Te pot ajuta?) - Oh, yes, please!! (Ioi, da, te rog!!) zic eu bucuroasă că-mi... Citește în continuare →
Bună seara, sunt Nekta, am 25 de ani împliniți (și aici vine partea în care spuneți ori „bunăăă, Nektaaa”, ori „mulți înainte, trăiască”) și am inventat Aplicația Umană! Sunt o savantă extraordinară, doamnelor și domnilor, pentru că am descoperit un lucru deosebit de simplu la baza lui, la fel ca ceilalți buni prieteni ai mei,... Citește în continuare →
La inventarul estival s-au înregistrat 100000 de selfieuri, 10000 de copii pierduți, 1000 de băi de soare, 100 de băi în mare, 10 pescăruși în zare și tot atâtea limonade puse la bătaie când ai sete de ploaie. Au gust de toamnă ultimele zile de vară și miros de cămară. După o vreme, pozele aproape plictisesc,... Citește în continuare →
Văd pe lângă spălătoria auto o tipă-n pantaloni scurți, bronzată, cu portofelul în mână și-o carte veche lipită de el. Vine dinspre Kaufland în ritm alert. O verific subtil de celulită, are puțină, da' e bronzată și se ține bine. Toate femeile fac asta cu verificatu', comparatu', mai slăbuț cu recunoscutu', da' așa ne e... Citește în continuare →
Poate ar trebui să spunem mai des ce simțim, că și-aşa simțim destul de rar si poate aşa n-o să ne mai trezim peste 10 ani într-o cearta conjugală gândindu-ne din fotolii „bă, ce prost am fost în tinerețe că nu i-am zis, da' şi ea proastă că n-a mai zis nimic şi-acum la bătrânețe... Citește în continuare →
Oamenii spun adesea „sună-mă dacă ai nevoie de ceva”, dar, de fapt, speră să n-ai nevoie de nimic, pentru că, nu-i așa, cine ar avea chef să care un pian în spinare pe scări, ar avea bani de dat împrumut, ar avea timp de ascultat veșnica dramă a femeii părăsite? Eu nu mai spun „sună-mă... Citește în continuare →
Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) ...ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai... Citește în continuare →
Prin multe mode am trecut și multe stiluri am schimbat din '90 și până acum, ca să m-opresc la teniși, blugi și bluze negre. Și-mi pun mâinile-n cap și cu greu m-abțin să nu-l chiar dau de vreun perete când, prin poze vechi, mă găsesc cu trei eșarfe fosforescente în jurul gâtului, de parcă-l purtam... Citește în continuare →
La noi în clasă când a aparut termenul „deoarece” copiii nu-l foloseau bine. Ziceau „deoarece pentru că”. Eu il foloseam bine, deoarece eram foarte sfătoasă. Apoi a apărut „ambele” și da, ai ghicit, copiii ziceau „ambele două”. „Cobori în jos”, „urci în sus”, greșite toate până să trecem la lecția de Eminescu și Luceafărul lui... Citește în continuare →
Iubitule, e azi 23 ianuarie 2015 și împlinesc 24 de ani și 2 luni (douăzeci și patru de ani și două luni). Știi că dacă am fi plătit întreținerea, ne-ar fi explicat administratorul, pe chitanță, între paranteze, suma ce-o datorăm. Economiștii explică uneori în cuvinte numerele. E modul lor de a zice „așa, să-nțelegeți și... Citește în continuare →
Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă, lasă plasele de nailon din mână și se opresc la povești nemuritoare. Povestesc, povestesc, povestesc tare și râd, râd, râd zgomotos fără să le fie puțină rușinică la obrăjor că blochează traficul, fie el și pietonal. Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă cu alți oameni mari, uită... Citește în continuare →
În seara asta am sunat-o pe mama. Plângea. Când mama plânge la telefon mă gândesc automat că a murit cineva și urmează să-mi dea ea vestea grea. E o prostie poate, dar ăsta-i primul meu gând când mama plânge. Mă aștept la ce-i mai rău. Și pentru mine, răul relelor e să nu mai existe... Citește în continuare →
I-auzi, mami, reclama ce-ţi place ţie cu ob-la-di, ob-la-da. Reclama la rechizite, mami. Aia pe care cânţi şi dansezi când asculţi radio în bucătăria din spate. Începe şcoala, mami. Se fac rânduri. Doi câte doi de mânuţă ăia micii. În găşti ăia mai marii. Cu flori în braţe cuminţeii, cu ţigări după ureche pişicherii. Mai... Citește în continuare →
Am în lista mea un băiat care este tot timpul trist. Nu face nimic altceva decât să fie trist și să o arate. Îl aveam înainte și pe mess, știi vremurile alea cu ”Alina, dă un BUZZ când ești”, ”DND”, ”Hai Româniaaaa!! SCZ DE MASS” și alte statusuri triste și profunde puse de băiatul meu... Citește în continuare →
N-a existat și nu există, oficial nu există, loc în care să mă mut și să nu se-ntâmple ceva. Ori pușcau țevile alea comuniste tot când eu eram urcată pe tocuri de 15, gata să ies în vreun club, dar nu înainte de a vâsli lejer în rochiță și lighean prin bucătărie, ori centrala, centrala... Citește în continuare →
Creierul o să-ți spună întotdeauna că ești prost dacă iubești, inima că nu-i nimic greșit în asta, oamenii o să-și dea cu părerea, părerea mea că nu e necesară părerea lor. Când te doare capul te smiorcăi, când chiar te doare de-adevăratelea iei o pastilă, când ți se zbate ochiul drept te vorbește cineva de... Citește în continuare →
Îmi doresc ploaie noaptea, când mă pun în pat și soare dimineața, când cobor din el, să-ți pândesc pe lumină ultimele cinci minute de somn până sună ceasul și să te mai las încă cinci în plus. Îmi doresc să te sărut cu vârful nasului încă un milion de dimineți și cu toată gura, după... Citește în continuare →
Am stat lângă un handicapat azi în 25. HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa. Am stat lângă prima variantă de handicapat, nu vreunul pe skiuri de la Soci. Mi-am compostat biletul și... Citește în continuare →
Nu chiar acum, că-s ocupată cu câte-un examen, trezit devreme, serviciu și alte cele, dar cu prima ocazie, cum îl prind pe Cupidon îi zic: ”Păi ce faci, fratemeleu? Tu crezi că-i tot Împărăția Ta și regulile tale de-atât amar de vreme? Mai lustruiește-ți, alo, săgețile-alea că nu se înfig în cine trebuie! Am înțeles... Citește în continuare →
ai voie, din când în când, să mănânci după șase, să adormi cu negru la ochi, să te trezești în mijloc de zi, să cauți toate ciocolatele în toate dulapurile, să te-ntinzi pe jos cu ochii prinși în tavan, să te prefaci că ești la mare și gresia rece-i nisip ud, ai voie să dai... Citește în continuare →
Să adormi pe întuneric, să te trezești tot pe întuneric, să închizi umbrela de soare, să deschizi umbrela de ploaie, să sari deja din șlapi în teniși, să ți se coacă sufletul verde în portocaliu, să nu mai miroși marea sărată, să simți toamna uscată, să umpli cearceaful gol cu plapuma de zestre, să dai... Citește în continuare →
Ne plângem de milă din orice. Am răcit, n-avem chef, n-avem bani, niciodată n-avem bani. Avem dulapuri supraaglomerate, dar niciodată nimic de purtat. Ne îndepărtăm, optăm spre variantele simple, îmbrățișăm negația, alegem superficialitatea. Ne izbim ca demenții unii de ceilalți când coborâm din autobuz ca nu cumva să se termine timpul chiar acum, în momentul... Citește în continuare →
Un blog de Nekta Ioana Dedu 