Ce înseamnă rușinea am învățat în clasa I, când ni se cerea Gărgărița, un manual pe bani, mai greu de găsit în Mediaș, dar mai ușor de achiziționat din Sibiu. Un părinte cu drum la județ, bine intenționat omul, a luat două bucăți. Una pentru fiică-sa, una pentru mine. Problema a fost că ai mei... Citește în continuare →
Prin multe mode am trecut și multe stiluri am schimbat din '90 și până acum, ca să m-opresc la teniși, blugi și bluze negre. Și-mi pun mâinile-n cap și cu greu m-abțin să nu-l chiar dau de vreun perete când, prin poze vechi, mă găsesc cu trei eșarfe fosforescente în jurul gâtului, de parcă-l purtam... Citește în continuare →
La noi în clasă când a aparut termenul „deoarece” copiii nu-l foloseau bine. Ziceau „deoarece pentru că”. Eu il foloseam bine, deoarece eram foarte sfătoasă. Apoi a apărut „ambele” și da, ai ghicit, copiii ziceau „ambele două”. „Cobori în jos”, „urci în sus”, greșite toate până să trecem la lecția de Eminescu și Luceafărul lui... Citește în continuare →
Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă, lasă plasele de nailon din mână și se opresc la povești nemuritoare. Povestesc, povestesc, povestesc tare și râd, râd, râd zgomotos fără să le fie puțină rușinică la obrăjor că blochează traficul, fie el și pietonal. Oamenii mari, când se întâlnesc pe stradă cu alți oameni mari, uită... Citește în continuare →
Cât încă eram în grădiniță să zicem că se acceptau fazele astea. Aveam o pungă de jeleuri sau ciocolată, le împărțeam cu prietena cea mai bună, veselie pe felie, desenam, coloram, ne jucam de-a vecinele, apoi ea mă trăda pentru o altă vecină care avea „mai fain în casă” și nu se mai jucau și... Citește în continuare →
I-auzi, mami, reclama ce-ţi place ţie cu ob-la-di, ob-la-da. Reclama la rechizite, mami. Aia pe care cânţi şi dansezi când asculţi radio în bucătăria din spate. Începe şcoala, mami. Se fac rânduri. Doi câte doi de mânuţă ăia micii. În găşti ăia mai marii. Cu flori în braţe cuminţeii, cu ţigări după ureche pişicherii. Mai... Citește în continuare →
Acasă la Cluj a venit azi toamna. Aceasta este o compunere. Cu epitete, imagini vizuale, figuri de stil. Poate și figuri geometrice dacă avem trusă. Mi se pare că nu. Acesta este sufletul meu azi. Te va plictisi. Nu știu dacă numai pentru o zi sau un sezon întreg, nu știu dacă-i musafir sau gazdă,... Citește în continuare →
Pe toate prietenele mele de-o vârstă cu mine le cheamă Alina sau Andreea. Și Ioana, vai, cum era să uit. Și Ioana. Ca pe mine. Generația mea a avut în clasă vreo două Andree, două Mădăline, trei Ioane, câteva Aline să ne-aline inima și ceva Diane, da, și Diane au fost. Să fie. La Sf.... Citește în continuare →
Buni Cici, când era tânără, și-a propus săraca să-și cumpere la primul salariu un pachet de unt să-l mănânce gol. Crescând într-o familie cu 7 copii, cumva se justifică râmnirea ei. Desigur că în ziua plății i s-a părut de-a dreptul grețos untul fără pâine și ”vezi de treabă puiu' lu' buni că nu l-am... Citește în continuare →
Ce se întâmplă cu noi când suntem mici? Ce se întâmplă cu noi când creștem? De unde vine răutatea și mai ales…de ce tot apare după ce te-ai hotărât să-i dai remove? O să-ți povestesc o chestie. Banală, la prima ascultare. Când eram în clasa întâi am cunoscut un băiat al cărui prenume nu mi-l amintesc. Eram... Citește în continuare →
Un blog de Nekta Ioana Dedu 